Armenii, alaturi de greci in incercarea de a intra in Cartea Recordurilor

Comunitatea elenă Elpis a organizat, sâmbătă, 28 mai, un spectacol public pentru doborârea recordului mondial de participanți implicați în interpretarea în ansamblu a popularului Sirtaki, dans cu inflexiuni tradiţionale special creat în 1964 de coregraful elen Giorgos Provias, pe muzica lui Mikis Theodorakis, pentru filmul Zorba grecul.

Evenimentul a fost jurizat de reprezentanții Guinness Book of Records, iar iniţiatorul, Anton Antoniadis, preşedintele Comunității elene Elpis din Constanța, si-a dorit ca demersul să lege pentru prima dată numele celui mai vechi oraș de pe teritoriul României de primul record mondial consemnat oficial aici.

sirtaki

 

Mii de constănțeni s-au pregătit zile în șir pentru acest grandios eveniment. Din nefericire, ploaia a fost cea care a impiedicat un succes răsunător, dar nu a putut răpi Constanței și constănțenilor bucuria de a fi alături, în pofida vremii neprielnice.

Comunitatea armeană din Constanța a fost alături de frații ei eleni printr-un grup inimos și entuziast. Angelica Terzian, Carina Boiagian, Marius Tatosian, Alis Avachian și Președintele UAR, Constanța Liviu Merdinian au reprezentat armenii din România la evenimentul care, chiar dacă nu s-a înscris în Guinness Book of Records, cu siguranță a fost cel mai răsunător pentru orașul de la mare….

Luiza Terzian