Targ de binefacere “Sa daruim impreuna”

By May 25, 2016Evenimente

În cadrul manifestărilor de cultură estivale, intrate deja în tradiția orașului, Constanța  a găzduit duminică, 22 mai a.c.  Târgul de binefacere  SĂ DĂRUIM ÎMPREUNĂ (ediția a IX-a),acțiune organizată și desfășurată  la inițiativa și sub patronajul Instituției Prefectului – Constanța.


targdebinefacereEvenimentul a avut loc în incinta  mallului „Maritimo Shopping Center” și a avut ca scop strângerea de fonduri în vederea susținerii financiare a unor copii  cu rezultate deosebite la învățătură din județul Constanța, prin achiziționarea și atribuirea unor mijloace moderne de informare și lucru.

Au participat colective de voluntari din partea minoritățior naționale din județ.:greci, armeni, turci, rusi lipoveni, bulgari etc.

Sumele au fost donate către Instituția Prefectului – Constanța, spre a fi distribuite corespunzător obiectivului acțiunii.

Din partea U.A.R. – sucursala Constanța – a fost prezent dr. Liviu Merdinian, președintele sucursalei locale. Au mai participat: domnișoara Alis Avachian (purtând un frumos costum național armenesc), Vartanuș  Avachian și Dikran Nigosian, care au pus în vânzare cărți de autori armeni: albumul ARMENOPOLIS – amplă monografie cu character istoric, geografic, demografic și cultural al urbei întemeiate de armeni, astăzi, orașul Gherla; Vartan Arachelian („Istoria și fantomele sale – Chestiunea Armeană în arhivele diplomatice românesti”), Luiza Terzian  („Flori de lauri” – Poeme), Arșaluis Gurău („Interviuri, Portrete, Analize, Articole”). Au fost expuse, de asemenea, plachete de piatră cu reprezentări ale Farului Genovez (arhitectură de sorginte și autor armean), Casei cu Lei (aparținând unui alt armean, fruntaș al comunității locale de odinioară, Dikran Emirzian), Bisericii Armene din Constanța și Siglei U.A.R.

La finele acțiunii au fost acordate interviuri pentru publicația INTERETNICA.

targ

Adina Bocai