Rolul minorităţilor în cultura dobrogeană

By November 27, 2018Evenimente

Aşa cum este bine cunoscut, Dobrogea, România noastră de la Mare, această ”minune etnologică” cum o numște psihologul Filaret Sîntion, reprezintă un autentic model de convieţuire interetnică, alături de populaţia românească autohtonă, aici aşezându-se, ducându-şi traiul, de-a lungul perioadelor istorice, şi numeroase alte etnii:Pe pământul Dobrogei s-a produs o adevărată sinteză etnică românească: aci s-au amestecat românii autohtoni – aşa-zişii dicieni – cu cei veniți de pe malul stâng al Dunării, atât din Țara Românească sau Muntenia cât și din Moldova și cu păstorii transilvăneni sau mocanii coborâţi cu turmele. În vremea mai nouă, în secolul al XX-lea, acestor patru grupuri li s-a adăugat un al cincilea, al aromânilor, ajunși aici, pe pământul dintre Dunăre și Mare, prin colonizare oficială”, consemna în 1966 marele istoric Constantin C. Giurescu.

Turcii: au fost stabiliţi ca elemente  militare colonizate de către Imperiul Otoman în Evul Mediu. Colonizarea intensivă a avut loc după bătălia de la Varna (1444), după care Dobrogea a rămas otomană până la pacea de la Berlin în 1878.

Tătarii: stabiliţi în acelaşi împrejurări, mai ales la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în secolul următor. În anii ’50 ai secolului al XIX-lea, în împrejurările redeschiderii „chestiunii orientale”, respectiv prin declanşarea Războiului Crimeii, populaţiei musulmane existente (turco-tătare) i se va adăuga un nou val de tătari, proveniţi din Crimeea; ei se stabilesc mai ales în mijlocul Dobrogei, acolo unde, în arealul vechiului Karasu, vor pune bazele oraşului Medgidia, în onoarea sultanului Abdul Medgid; potrivit unor  izvoare documentare ruseşti, publicistul francez Ubicini evaluează la 12.000 de tătari care au luat parte la această ultimă mare stabilire a tătarilor în Dobrogea.

Bulgarii: sunt de dată recentă stabiliţi în Dobrogea, respectiv după 1830, când câteva sute de familii  emigrate după 1812 în Rusia (Basarabia) părăsesc Imperiul Rus dar nu mai ajung la locurile de baştină (ce făceau parte din Imperiul Otoman), ci se opresc în Dobrogea (şi ea parte a aceluiaşi imperiu); acestora li se vor adăuga, apoi, alţi bulgari. În 1940, în urma schimbului de populaţie între România şi Bulgaria – ca urmare a cedării sudului Dobrogei (cunoscut şi sub numele de Cadrilater), aproape toţi bulgarii din Dobrogea s-au stabilit în Bulgaria (iar românii din Cadrilater – în judeţele Constanţa şi Tulcea).

Grecii: au fost prezenți în Dobrogea încă din secolul al VII-lea î.Chr, când milesienii au întemeiat prima colonie pe malul lacului Sinoe – Histria. A urmat apoi întemeierea Tomisului, Constanța de azi.

Armenii: primul val de emigranți armeni au venit la finalul secoluli al XII-lea în Dobrogea, stabilindu-se în județul Tulcea, la Silistra și Bazargic (azi în Bulgaria). Un grup masiv de armeni au venit cu vaporul la Constanța și mulți dintre aceștia au rămas aici (alții s-au răspândit în România) după anul 1915 când a început primul genocid al secolului al –XX-lea – masacrul armenilor. Modul în care au fost primiți de români i-a încurajat pe mulți dintre armeni să rămână în Dobrogea și să vadă în România patria adoptivă.

Ruşii lipoveni: sunt stabiliţi în Delta Dunării şi în aşezări dunărene începând cu secolul al XVIII-lea, ca urmare a persecuţiilor religioase din Imperiul Rus; alţi ruşi, numiţi scopţi (făceau parte dintr-o sectă care  practică castrarea umană) s-au stabilit în sudul Mangaliei în 1887, unde au întemeiat satul 2 Mai.

Germanii: în mod organizat, ei încep să se stabilească în Dobrogea – părăsind sudul Rusiei, ca şi bulgarii recent colonizaţi – după anul 1840; până în anul 1891 sunt consemnate trei perioade de colonizare, răstimp în care ei se stabilesc la Tulcea, Malcoci, Atmagea, Cataloi, Ciucurova, Cogealac, Tariverde, Faclia, Caramurat /M. Kogălniceanu/, Cobadin, Cogealia /Lumina/, Mangalia, Constanţa ş.a. În toamna anului 1940, şi ei părăsesc Dobrogea, în cadrului unui acord între România şi Germania.

Evreii: sunt semnalaţi în tot cursul Evului Mediu (inclusiv de călătorul turc Evlia Celebi în 1651); de asemenea, grecii (încă din Antichitate), armenii, italienii, albanezii – au constituit puternice elemente etnice în istoria ţintului românesc dintre Dunăre şi Mare.

Ucrainienii: Aşezarea ucrainenilor în Dobrogea (Delta Dunarii şi în zonele limitrofe) este legată de unele din cele mai tragice momente din istoria Ucrainei și anume distrugerea şi lichidarea, în anul 1775, de către ţarina Rusiei, Ecaterina a II-a, a Sicei Zaporojene, leagănul secular al năzuinţelor de independenţă şi libertate a poporului ucrainean. Pentru a se salva de represalii, circa 8000 de cazaci zaporojeni s-au stabilit, cu încuviințarea Înaltei Porţi, în zona Deltei Dunării.

Italienii: prezența lor în Dobrogea este legată de secolele XIII-XIV când, cu acordul bizantinilor și apoi al otomanilor, cetățile grecești de la Marea Neagră au fost colonizate de orașele maritime Genova și Veneția.

 

În al 140-lea an al revenirii Dobrogei la viaţa statală românească (după peste patru secole şi jumătate de dominaţie otomană), este edificator a reaminti generaţiilor de astăzi, drept mărturii ale bunei convieţuiri între toate etniile din Dobrogea, opiniile fruntaşilor unora dintre aceste etnii minoritare, ataşamentul şi recunoştinţă faţă de Statul Român, opinii exprimate public în anul 1940:

Bulgarii din Dobrogea au fost consideraţi întotdeauna ca români şi au participat în egală măsură la viaţa ţării şi la desvoltarea Dobrogei, acordându-li-se toate drepturile şi cele politice. În toată Dobrogea comunităţile bulgare au activat în libertate şi rodnic; bisericile bulgare au chemat cu acelaşi glas de clopot credincioşii la reculegere, iar şcolile bulgare au continuat să trăiască şi să deschidă minţile copiilor nu numai drumul în viaţă, dar şi înţelegerea limpede asupra situaţiei. Prin urmare, tot ceea ce formează personalitatea morală a individului – libera manifestare etnică, credinţa şi lumina cărţii – au fost respectate în întregime în Dobrogea românească. Nici o silnicie, nicăieri. Fiecare se simţea la el acasă, iar casa lui era România. Privind problema nu din punctul de vedere al Statului Român, ci al intereselor noastre, ale românilor de origină bulgară din Dobrogea – prin urmare strict şi nedezminţit egoist – putem spune că NU SUNTEM MINORITARI, pentru că nu ne lasă interesele, sentimentele, viaţa şi legăturile noastre, ca să fim astfel. Suntem români. Atât şi nimic mai mult“ (Gh. Colef, absolvent al Academiei de Înalte Studii Comerciale).

„Populaţia germană dobrogeană n’a putut să se plângă niciodată de lipsa exercitării cultului ei. Conştiinţa religioasă a fost şi este respectată de autorităţile româneşti şi aceasta cu cea mai mare atenţiune. De asemenea şi limba germană se predă regulat în toate comunele cu o populaţie de origină etnică germană. Autorităţile române sunt întotdeauna dispuse să rezolve în mod echitabil orice cerere pentru cultura poporului. Germanii dobrogeni au înţeles toate acestea şi s’au arătat întotdeauna cetăţeni loiali, cinstiţi şi disciplinaţi. Şi ori de câte ori ţara i-a chemat sub drapel, ei s’au prezentat cu entuziasm şi cu dragoste pentru Rege şi Patrie” (Emanoil Kreis, protopop romano-catolic al Ţinutului Marea).

Lipovenii din Deltă şi din Dobrogea s’au bucurat, din prima zi a stăpânirii româneşti, de toate drepturile. Ei au avut şi au cea mai largă libertate de a-şi exercita cultul lor religios, de a-şi păstra vechile lor obiceiuri şi tradiţii, de a-şi vorbi limba lor părintească, de a-şi trăi traiul aşa cum l-au apucat din părinţi. Copiii lipovenilor au putut intra în şcolile româneşti şi unii dintre ei au ajuns astăzi să ocupe posturi de multă încredere în slujba Statului Român, alţii au ajuns profesori şi funcţionari. Autorităţile româneşti s’au purtat şi se poartă cu noi lipovenii cu toată blândeţea, cu toată încrederea, cu toată dreptatea. Nimeni, niciodată nu s’a gândit să facă vreo deosebire între noi şi ceilalţi cetăţeni şi nimeni nu s’a gândit vreodată să ne considere străini. De aceea şi noi am răspuns şi răspundem cu drag, cu însufleţire la chemarea ţării. Iar deasupra tuturor, avem libertatea – libertate pe care nicăieri pe lume n’am putea s’o avem aşa cum o avem aci, în Dobrogea românească” (Terenete Lisov, preşedintele Comunităţii Lipovenilor din jud. Tulcea).

Turcii şi tătarii formează în Dobrogea un singur popor şi, încă din primele zile ale reanexării Dobrogei la Patria-mamă, s’au ataşat cu trup şi suflet poporului român, afirmând, prin loialitatea lor de faţă de Statul Român, că Dobrogea e vechiu pământ românesc, care de drept şi de fapt revine românilor. Turco-tătarii au dat dovadă de înţelegere şi recunoştinţă faţă de statul şi poporul român, când au hotărât definitiv de a nu se socoti ca minoritari şi ca nişte adevăraţi cetăţeni români de religie mahomedană, ca un corp solidar cu marea masă a poporului român” (lt.col. Ali Murtaza – 1940). „Noi, cari am deschis ochii la adăpostul părintesc al statului român, încă din prima zi a vieţii noastre ne-am socotit şi am fost români. Statul român ne-a dat moschei şi şcoli pentru clericii noştri, dar nu este mai puţin adevărat că tinerii musulmani au bătut cu încredere la porţile şcolilor româneşti, au fost primiţi cu dragoste şi au ajuns să ocupe funcţiuni, ca şi tinerii români. În faţa legilor, musulmanii s’au bucurat de egalitate de tratament şi chiar de largă bunăvoinţă. Noi nu suntem străini, nu suntem minoritari, noi suntem români. Români prin simţire, prin convingeri, români prin viaţa noastră, români prin scopul suprem al vieţii noastre” (Suleiman Abdul Hamid, fost consilier judeţean).

 

În al 140-lea an al reintegrării Dobrogei la Statul Român şi în Anul Centenarului Marii Uniri din 1918, etniile dobrogene sunt cu adevărat integrate istoriei şi culturii româneşti, numeroase figuri reprezentative din rândurile lor ilustrând la un diapazon calitativ superior istoria şi cultura noastră naţională. Nume precum istoricii Mustafa Mehemt și Mehmet Ali Ekrem, poetul Mehmet Niyazi, actorulo Hamdi Cerchez, inginerul agronom Fikret Mujdaba, prof.univ.dr. Tahsin Gemil, acad. Petre Frangopol, Octavia Gheracopol, Anton Beziris, Demostene Tranulis, ocrotitor al culturii tomitane, actorul Jean Constantin, tenorul Cornel Stavru, regizorul Gheorghe Vitanidis, , Garabet Kumbetlian – recent dispărut dintre noi -, pianistul Harry Tavitian, prof.univ.dr. Ervat Seropian, publiciştii Simion Tavitian, Vartan Arachelian, Cik Damadian, colecţionarul de artă Krikor H. Zambaccian, dr. Alexandru Pesamosca, antrenorul Nicolae Navasart, sportivul Ivan Patzaichin, mitropolitul Leontie Izot, poetul Panait Cerna, artistul Albert Poch, romancierul Maurice Samuel, omul de cultură Willy Wisoșenschi, Georges Boulanger (Gheorghe Pantazi), violonist, dirijor și compozitor şi numeroşi alţii – alături de zeci şi zeci profesori, medici, ingineri, economişti, publicişti şi scriitori, oameni de teatru și mai ales soldați care s-au jertifit în Primul Război Mondial pentru întregirea țării – au contribuit şi contribuie în egală măsură cu ceilalţi dobrogeni, la modernizarea şi consolidarea economică, culturală, instituţională şi democratică a părţii României dintre Dunăre şi Mare – frumoasa şi nepr  eţuita noastră Dobrogea!

 

Direcţia Judeţeană pentru Cultură Constanţa