Comunitatea armeană de la Constanța, în sărbătoare: hramul Bisericii „Sfânta Maria“, madagh și hrisov de binecuvântare pentru Anaid Tavitian

By October 21, 2018Evenimente

Biserica Armeană „Sfânta Maria“ din Constanța, situată la etajul fostei săli de festivități a școlii armenești din urbea tomitană, o clădire veche de 120 de ani, conform plăcuței de la intrare care îi atestă valoarea de monument istoric, a fost arhiplină, duminică, 21 octombrie. Numărul mare de enoriași, armeni din toată țara, nu doar din Constanța, s-a datorat sărbătorii madagh-ului care coincide cu hramul lăcașului de cult.

 

Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată, în limba armeană veche, conform tradiției instaurate încă din secolul al V-lea, de către Întâistătătorul Eparhiei Armene din România, Preasfințitul Episcop Datev Hagopianîmpreună cu preotul paroh Oshakan Khachatryan.

Unul dintre momentele mult așteptate ale madagh-ului din acest an a avut în prim-plan un respectat și prețuit om de cultură al Constanței, care face cinste comunității armene de la Marea Neagră, teatrologul Anaid Tavitian. Aceasta a primit din mâinile episcopului Datev Hagopian „Hrisovul de Binecuvântare și Apreciere Arhierească“ care i-a fost conferit pe 20 iunie 2018, după cum se arată pe documentul înrămat și redactat în limba română.

 

Sursa: CulturaConstanta.ro